Cum se face că românul care se poartă ca un criminal la volan în România se cumințește brusc imediat ce iese prin granița de Vest?

În anul care s-a scurs de la evenimentele sângeroase din Euromaidan, în războiul civil din Ucraina au pierit peste 5.000 de oameni în urma unor operațiuni militare de anvergură, a folosirii tancurilor, aviației, artileriei și în general a tot ce au putut inventa oamenii pentru a se masacra unii pe alții. Și sunt foarte inventivi în această privință.

În aceeași perioadă, în pacea din România și-au aflat sfârșitul pe șoselele patriei aproape 2.000 de români, în urma unor accidente care puteau fi evitate în mare parte, sau ale căror consecințe tragice puteau să nu aibă loc dacă autoritățile ar fi fost mai inventive în această privință, dar și dacă românii nu ar fi fost atât de nepăsători cu viața lor și a celorlalți.

Nu avem încă datele complete pentru anul trecut, însă în 2013 au murit 1.859 de români în urma accidentelor rutiere, iar tot ce putem spera pentru ultimele 12 luni este ca acest număr să fi scăzut, încadrându-se în trendul ultimilor ani. Totuși, să nu ne îmbătăm cu apă rece. Pe lângă faptul că fiecare dintre aceste cifre reci reprezintă de fapt o poveste de viață frântă prematur, o tragedie inimaginabilă pentru familie și prieteni, dar și o pierdere economică foarte mare, trebuie să fim conștienți că rata deceselor din accidente este încă foarte mare în România, aproape dublă decât rata europeană (92 de morți la un milion de locuitori față de 52 în UE).

Cam 60% dintre accidentele grave, cu morți și răniți grav, au loc în mediul urban, ceea ce ne arată și una dintre cauzele principale ale mortalității ridicate de pe șoselele românești – inexistența unei infrastructuri adecvate, dar și comportamentul iresponsabil al șoferilor, pietonilor și autorităților care trebuie să asigure siguranța pe șosele.

Este, practic, un război al românilor împotriva românilor, în care fiecare dintre participanții la trafic este, de fapt, un dușman vrednic de moarte. Ba, mai mult, pentru că fiecare român are în el un spartan mai mic, geme România de indivizi care-și revendică dreptul de a nu purta măcar centura de siguranță, doar e viața lor, ce mai contează că pot omorî și pe alții în timp ce sunt proiectați prin mașină în urma unui impact din care ar fi scăpat cu viață. Într-o cultură în care riscul e ridicat la rang de pornografie, iar aventurile șmecherilor din trafic sunt văzute apreciativ de sute de mii de admiratori, în care viața celui de lângă tine valorează mai puțin decât cele 20 de secunde cu care vei ajunge mai repede acasă, e foarte, foarte greu să încerci măcar să impui un pic de moderație.

Și dacă problema ar fi doar la nivelul românului de rând, aș mai spune. Dar cum se face că același român care se poartă ca un criminal la volan în România se cumințește brusc imediat ce iese prin granița de Vest? Cum se face că toate mȘoferul-izeriile pe care le aruncă în capul polițiștilor de la Rutieră în România nu se mai repetă atunci când traversează Germania, de exemplu? De ce la el în oraș românul e zeu, iar în Barcelona e mielușel?

Răspunsurile sunt mai multe și nu țin, din păcate, de vreo transformare interioară, pentru că am văzut destui căpșunari redeveniți criminali la volan imediat ce au intrat în țară, deși până atunci merseseră liniștiți în coloană, da, chiar și prin Ungaria.

În primul rând, lipsa respectului față de autoritate ține din păcate chiar de deficiențele acesteia din urmă. Polițiștii români sunt iertători, pedepsesc arbitrar, dar știu să se uite la cel oprit în trafic, pentru că dacă îndrăznesc cumva să pedepsească un șmecher cu spate, ei sunt primii care suferă. Legea nu-i apără în niciun fel, tocmai de aceea gem judecătoriile de contestații la amenzi, de parcă polițiștii din România n-au altă treabă decât să aplice incorect legea.

Românul s-a născut victimă, toată lumea conspiră împotriva lui, iar principalul său răspuns atunci când e prins încălcând legea este: da, dar pe ăia de ce nu i-ai văzut?! E jumătate vina lui, dar și jumătate vina autorității, care chiar nu i-a văzut pe ăia, în general oameni cu bani și spate, și s-a năpustit tocmai asupra lui, amărâtul care merge cu căruța fără vestă reflectorizantă sau cu o răpciugă de rablă cu ITP-ul luat pe șpagă. Ce contează că este un pericol public, el știe doar atât: șmecherul cu SUV n-a fost oprit când a trecut pe roșu, iar dacă a fost oprit, polițistul i-a dat drumul mai departe, livid.

De ce i-a dat drumul mai departe? Am scris un articol la ProMotor despre principalele greșeli ale Poliției Rutiere române, doar pentru ca mai mulți polițiști să ne răspundă cât se poate de clar cu privire la motivele acestora, culese de noi într-un alt articol. Cauzele sunt multiple, iar imaginea generală este cea a unei țări în care avem, ce-i drept, mari corupți plimbați pe la DNA și prin arest, dar avem în același timp zeci de mii de șmecheri cu spate, care au câte o cunoștință suficient de bine înfiptă pentru a timora atât de luatul în derâdere organ al legii. Și atunci când un polițist dă amenzi doar pentru ca acestea să fie anulate în urma contestațiilor, atunci când primește un telefon inflamat de la unul dintre multiplii lui șefi iar slujba lui e pusă în pericol, ce credeți că va face? Va mai avea oare curajul să aplice legea?

Vedeți, nu e vorba doar de un război al fiecăruia dintre noi împotriva celorlalți, este vorba în primul rând și de un război al lor împotriva noastră, unde „lor” este un amalgam de șefi mai mici sau mai mari din Poliție, funcționari publici și camarila lor, dar și tot felul de bogătași care au relații acolo unde trebuie – de la SRI la Județeană, de la Primărie la Poliția Locală. O țară cu chipul unei mari Mafii plină de clanuri care-și apără dreptul de a fi deasupra legii – și nu doar în privința banilor furați de la stat, adică de la fiecare dintre noi, ci și în privința vieților furate prin comportamentul lor iresponsabil.

Aș dori să ne dăm seama că suntem obligați să trăim cu toții împreună, și că haosul și nebunia de pe șosele ne aparțin în primul rând. Iar în al doilea rând, să văd că din ce în ce mai mulți polițiști au curajul să se opună sistemului, așa cum au început deja procurorii să o facă. Cert, corupția „mică” din judecătorii și de la nivelurile inferioare ale autorităților publice o să-i atace la fel de virulent precum sunt atacate acum instituțiile statului care se luptă cu marii corupți. Dar fără o masă critică de polițiști, procurori și judecători care să dea pedepse aspre pentru încălcările legii care pot duce sau au dus la accidente grave, războiul românilor contra românilor va continua, cu mii de victime care deschid uneori jurnalele de știri, dar fără vreo măsură menită a semna măcar vreun armistițiu. Iar România va avea în continuare, pe timp de pace, morți și răniți cât pentru jumătate de an de război în Ucraina.

Pune-ți însă întrebarea: data viitoare când vei fi oprit de un polițist pentru că ai încălcat legea, cum vei reacționa? De răspunsul tău depinde partea de care tocmai te-ai aliniat în această luptă pentru civilizarea României.

Încet-încet, poate vom reuși să facem, totuși, pace.